Un tânăr și-a pierdut viața în această dimineață, în timp ce muncea pe un câmp din localitatea Berindu. Tânărul a fost prins de un utilaj care balota paie și a murit pe loc. La locul evenimentului s-a deplasat o autospecială de intervenție ISU și un echipaj SAJ, însă bărbatul nu mai prezenta semne vitale la sosirea salvatorilor.
„Astăzi, în jurul orei 11.55, prin intermediul unui apel 112 a fost sesizat faptul că, pe o porțiune agricolă din localitatea Berindu, o persoană a fost surprinsă și accidentată de un utilaj agricol.
La fața locului, polițiștii au identificat persoana, respectiv un tânăr de 22 de ani, din comuna Sânpaul, care, din nefericire, nu mai prezenta semne vitale.
Acesta urmează a fi transportat la Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca, în vederea efectuării necropsiei, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală pentru documentarea infracțiunii de ucidere din culpă și stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit incidentul”, a transmis IPJ Cluj.