Un weekend cu spectacole! Programul concertelor și recitalurilor din cadrul “Toamnei Muzicale Clujene”

by Oana Spiru

Seria evenimentelor găzduite de Filarmonica de Stat ,,Transilvania”, instituție de cultură din subordinea Consiliului Județean Cluj, în cadrul celei de-a 54-a ediții a ,,Toamnei Muzicale Clujene” continuă în această săptămână cu o serie de recitaluri camerale și un concert simfonic.

Joi, 4 noiembrie 2021, tot de la ora 19>00, la Colegiul Academic, publicul va putea asculta Cvintetul Duende interpretând Cvintetul de suflători, în Fa major, op. 68, nr. 2 de Franz Danzi și Cvintetul pentru suflători, în sol minor de Paul Taffanel.

Vineri, 5 noiembrie 2021, la ora 19:00, tot în aceeași locație, va avea loc concertul simfonic în cadrul căruia cei prezenți se vor putea bucura de prezența muzicianului ceh, Radek Baborak, în triplă ipostază: de dirijor, solist și compozitor al uneia dintre lucrările ce urmează a fi interpretate. Programul concertului cuprinde Uvertura în Do major, op. 24 de Anton Reicha, Concertul nr. 1 în Mi bemol major pentru corn de Antonio Rosetti, ,,L’Orangerie” pentru corn și orchestră de coarde de Radek Baborák și Suita cehă, op. 39 de Antonin Dvorak.

Totodată, Turneul Național ,,Electric” – proiect inedit propus de flautistul Matei Ioachimescu, împreună cu compozitorul Cristian Lolea și artistul multimedia Tom Brânduș, ajunge și la Cluj. Spectacolul electrizant pentru flaut și medii electronice va avea loc sâmbătă, 6 noiembrie 2021, de la ora 19:00, la Colegiul Academic.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza