Unii dintre cei mai mari fotbaliști ai Planetei vor juca duminică, pe Cluj Arena, în meciul de retragere al lui Adrian Mutu

by Oana Spiru

După o pauză de doi ani, Sports Festival, cel mai mare eveniment sportiv dedicat sportului de masă din România, revine în acest weekend cu un regal fotbalistic de cinci stele: meciul de retragere a carismaticului fotbalist român Adrian Mutu.

Stadionul emblemă al județului Cluj și al întregii Transilvanii va fi, astfel, gazda unei partide demonstrative de fotbal, extrem de spectaculoase, care va trezi, cu siguranță, multe amintiri plăcute printre suporteri. Alături de Adi Mutu vor evolua foști coechipieri și prieteni din țara noastră și străinătate, dintre care amintim: Gică Hagi, Trezeguet, Cannavaro, Luca Toni, Hasselbaink și alții.

Ultimele bilete care asigură accesul în cadrul evenimentului dedicat celebrării carierei sportive fulminante a lui Il Fenomeno – Adi Mutu, pot fi achiziționate accesând platforma dedicată www.entertix.ro.

Amintim faptul că Sports Festival este unul dintre mai apreciate mix-uri de sport, divertisment, educație, competiție și distracție din România, în cadrul căruia amatori și profesioniști, părinți și antrenori, copii și campioni, sunt așteptați în perimetrul stadionului Cluj-Arena să descopere tainele sportului individual și de echipă.

De asemenea, un alt eveniment mult-așteptat îl va reprezenta meciul de retragere al tenismenului român Horia Tecău, care va avea loc cu două zile mai devreme, la BT Arena. Alături de el va intra pe teren și una dintre cele mai galonate sportive ale țării noastre: Simona Halep.

Pentru mai multe informații referitoare la sporturi, program și evenimente, pot fi consultate pagina web oficială a evenimentului https://www.sportsfestival.com/ și contul de Facebook: https://www.facebook.com/sportsfestivalcom

Te-ar putea interesa si

Comenteaza