Dinamo București a câștigat în deplasare cu scorul de 4-2 în fața Universității Cluj, în etapa a patra din play-off-ul Superligii.
Clujenii au deschis scorul rapid, în minutul 14, prin Macalou, după ce Blănuță îl testase pe Golubovic două minute mai devreme. Dinamoviștii au revenit în joc prin Perica, care a egalat în minutul 25, apoi a adus echipa în avantaj cu o lovitură de cap în minutul 32.
„Șepcile Roșii” au restabilit egalitatea în minutul 44, prin Blănuță, dar Selmani a marcat un gol spectaculos în prelungirile primei reprize (minutul 45+2), iar Dinamo a intrat la vestiare cu 3-2.
În repriza a doua, bucureștenii s-au desprins decisiv după autogolul lui Simion din minutul 58, stabilind scorul final la 4-2.
Aceasta este prima victorie din play-off pentru echipa antrenată de Zeljko Kopic, care ajunge astfel la 29 de puncte și urcă pe locul 4 în clasament, depășind Universitatea Cluj, aflată acum pe locul 5, tot cu 29 de puncte, dar cu un golaveraj inferior.
sursa: Prima Sport