Universitatea Cluj își continuă drumul spre Play-Off cu o nouă victorie! Elevii lui Sabău au învins-o pe Dinamo cu 1-0

by Christian Suciu

Universitatea Cluj a câștigat cu 1-0 meciul jucat în deplasare, luni seară, pe terenul celor de la Dinamo București, în cadrul celei de-a 19-a etapă Superligii. Clujenii au reușit să marcheze la doar 4 minute de la startul partidei prin Dan Nistor, ce a înscris din careu din pasa lui Daniel Popa și au reușit să își mențințină avantajul până la fluierul final.

Antrenorul alb-negrilor, Ioan Ovidiu Sabău, a recunoscut că jucătorii săi au fost dominați de echipa gazdă după marcarea golului însă s-a arătat mulțumit de rezultatul înregistrat dar și de faptul că golgheterul campionatului, Dan Nistor, a strălucit din nou pentru echipa sa.

” Ne-am retras, nu am mai avut curaj să ţinem de minge şi am fost dominaţi. Nu a fost un meci reuşit, dar e un rezultat prin care am arătat că ştim să suferim. E un rezultat care arată că nu ne-am refăcut.

Dinamo nu a fost foarte periculoasă, nu şi-a creat ocazii clare, dar a dominat jocul, a venit peste noi. Prin determinare, atitudine, dorinţă de a rămâne acolo, am arătat maturitate şi că echipa are valoare, are jucători care se pot descurca şi în astfel de condiţii în care nu funcţionează nimic, în afară de acel gol.

Până acum, am jucat bine, am avut calitate, am arătat foarte bine fizic, cu jucători care au valoare, experienţă, foarte responsabili, dornici să facă performanţă. Dacă vom continua la fel, învăţăm şi din acest joc, săptămâna asta să ne pregătim bine, i-am văzut şi pe ei foarte afectaţi, pentru mine e un lucru foarte bun.

Nistor avea nevoie de un gol. Ne-am dorit mult să câştigăm, să rămânem acolo sus. Această echipă cred că va reveni, au jucători. Sigur, lipseşte ceva, dar ca joc se descurcă bine. Lipsesc rezultatele şi lipsa încrederii.”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău în urma victoriei obținute.

sursa: primasport.ro

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Comenteaza