Reprezentanții ANM anunță o scădere simțitoare a temperaturilor în toată țara ca urmare a ciclonului polar ce urmează să ajungă în România în următoarele zile. Minimele pentru perioada următoare vor ajunge și la -15 grade Celsius.
” De duminică, masa de aer rece de origine polară va aborda și zona țării noastre. La început, răcirea va fi semnificativă în special pentru zona Moldovei (…) însă, de luni, 8 ianuarie, răcirea va fi de interes pe întreg teritoriul țării, pentru că la nivelul maximelor vorbim de valori negative, iar la nivelul minimelor minime foarte coborâte de -10 -15° nu numai în zonele depresionare din estul Transilvaniei, dar și în zonele mai joase din zonele centrale și nordice ale țării, în timp ce în sud și sud-est orbim de temperaturi negative spre -5, -6°C.
În același timp, răcirea vine la pachet și cu posibilitatea ca precipitațiile, la început sub formă de ploaie, să se transforme treptat în ninsori mai abundente în zona montană, acolo unde și intensificările de vânt vor fi susținute și vom vorbi de viscol.”, a declarat directorul Administrației Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu într-o intervenție pentru Antena 3.