Reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie au emis astăzi o avertizare cod galben de caniculă și disconfort termic valabilă în cea mai mare parte a Transilvaniei, nordul Olteniei și în vestul, centrul și sudul Munteniei. Pentru următoarele două zile, în județul Cluj temperaturile maxime se vor situa între 35 și 37 de grade Celsius iar valorile minime nu vor scădea sub 20 de grade.
”Miercuri (14 august), în nordul Crișanei, cea mai mare parte a Transilvaniei, nordul Olteniei și în vestul, centrul și sudul Munteniei va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi în general de 35…37 de grade. Local minimele nu vor coborî sub 20 de grade și vor caracteriza o noapte tropicală. ”, au transmis reprezentanții ANM.
Totodată, valul de căldură va mai persista în Banat, în sudul Crișanei, sudul și sud-vestul Olteniei, precum și în sud-vestul Munteniei unde temperaturile maxime vor fi de 38-40 de grade Celsius în timp ce minimele vor fi de 21-22 de grade Celsius.
Recomandări generale pentru perioadele caniculare:
- Evitaţi, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 – 18;
- Dacă aveţi aer condiţionat, reglaţi aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală;
- Ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depaşeşte 32 grade Celsius;
- Dacă nu aveţi aer condiţionat în locuinţă, la locul de muncă, petreceţi 2-3 ore zilnic în spaţii care beneficiază de aer condiţionat (spaţii publice, magazine);
- Purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise;
- Pe parcursul zilei faceţi duşuri călduţe, fără a vă şterge de apă;
- Beţi zilnic între 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute.
- Nu consumaţi alcool deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii;
- Evitaţi băuturile cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice.
- Consumaţi fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii) deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă;
- O doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă;
- Evitaţi activitaţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit, etc).
- Aveţi grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi) oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită;
- Păstraţi contactul permanent cu vecini, rude, cunoştinţe care sunt în vârstă sau cu dizabilităţi, interesandu-vă de starea lor de sănătate.