Vânătoare de comori arhitecturale în Cluj. Când va avea loc

by admin

Sâmbătă, 24 august, de la ora 17, este programat evenimentul Vânătoare de comori arhitecturale în Cluj.

DSâmbătă, pe 24 august, într-o zi cu soare și voie bună, avem program de descoperit, căutat, redescoperit, admirat, fotografiat micile și marile comori arhitecturale din zona istorică a Clujului.

Mai exact, este vorba de un joc urban tip competiție în care, intr-un timp delimitat, trebuie să găsești cât mai multe indicii/comori arhitecturale.

„Ce sunt “comorile arhitecturale”?
Sunt mici detalii arhitecturale care vorbesc de alte vremuri, altă estetică și dau farmec unei case, unui cartier, unui oraș. Pratic, va trebui să cauți – și să găsești! – uși, portaluri, ferestre, bovindouri, ancadramente, decoratiuni si multe altele.
O sa fie o ocazie excelenta pentru a te familiariza indeaproape cu stilul precum Art Nouveau și neogotic”, precizează organizatorii.

Nu sunt necesare cunoștințe de arhitectură.

„În general, obiectivele vânătorii arhitecturale e să te facă să fii turist în orașul tău, să descoperi o zonă centrală dar relativ necunoscută, să te familiarizeze cu doi-trei termeni arhitecturali (e ca și cum ai învăța “Salut” și “Ce mai faci?” într-o limbă străină . Și să te simți bine, căci e o activitate distractivă! (O zicem noi, dar o zic mai ales cei care au participat la Vânători arhitecturale), adaugă aceștia.

Pot să vină și copii, dacă sunt însoțiti de cel puțin un părinte.

Participarea la acțiune costă 50 de lei de persoană, iar pentru elevi și studenți prețul e de 25 lei. Copiii sub 14 ani au gratuitate.


Distracția începe la ora 17 (și se termină la 20.00 cel mai târziu). Pe teren se va sta cel mult două ore.

După înscrierea la eveniment, cei interesați vor primi un mail cu detalii, apoi, cu o zi înainte de eveniment, mai primește un mail, care conține, printre altele, locul întâlnirii și al startului.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza