Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea a anunțat că, în perioada următoare, vârstnicii de peste 65 de ani și persoanele vulnerabile vor avea prioritate la vaccinare. Aceasta înseamnă că platforma de programare va fi modificată astfel încât să accepte pe parcursul unei zile doar 25% lucrători esențiali, iar restul de 75% să fie persoane vulnerabile și vârstnici.
„Ieri, 20 ianuarie a.c. a fost aprobată hotărârea de modificare a Strategiei naționale de vaccinare împotriva COVID-19. Reprezentanții Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) au transmis către echipa de dezvoltare a Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS) noile cerințe operaționale în baza cărora să fie modificată platforma de programare și posibilitatea de implementare a unor noi funcționalități, care să prioritizeze vârstnicii și persoanele vulnerabile, astfel încât pe parcursul unei zile, 25% din programări să fie destinate persoanelor din domeniile esențiale și 75% persoanelor vulnerabile. Modificările solicitate vor fi puse în producție în următoarele zile, după dezvoltare și o scurtă perioadă de testare”, a anunțat Comitetul pentru Coordonarea Activităților de Vaccinare.
„Pentru persoanele înscrise de angajator în platforma de programare la vaccinare, în baza CUI sau CIF, numărul programărilor nu va putea depăși 25% din cele disponibile zilnic, iar cei înscriși se vor autentifica individual pe baza CNP-ului. După atingerea procentului de 25% de locuri ocupate, nu va mai fi posibilă programarea altor angajați în ziua respectivă, iar celelalte locuri vor putea fi ocupate de către persoanele de peste 65 de ani, persoanele cu afecțiuni cronice și cele cu dizabilități, precum și de personalul inclus în etapa I pentru care se continuă programarea și în etapa a II-a”, au mai precizat reprezentanții Comitetului.
O situație similară este întâlnită și în alte state europene, fiind necesară o corelare a numărului de persoane vulnerabile imunizate cu dozele de vaccin primite de fiecare țară.
„Această necesitate de corelare a numărului de doze de vaccin, sosite pe lanțul de aprovizionare din Uniunea Europeană de la companiile farmaceutice spre România, cu numărul de persoane care s-au înscris în platforma informatică pentru vaccinare și, implicit, pentru rapel este o situație întâlnită și în alte țări europene, astfel încât procesul de vaccinare să fie optimizat în funcție de stocurile existente la momentul respectiv”, se mai arată în comunicatul Comitetului.