Veste bună pentru rivalii campioanei. Darius Olaru ar putea juca în derby-ul cu CFR Cluj de Paște!

by admin

Recuperarea lui Darius Olaru (23 de ani) după accidentarea suferită în finalul sezonului regular e marea veste pe care au primit-o cei de la FCSB înaintea derby-ului cu CFR Cluj, programat luni, de la ora 20:30, live pe Look Sport+. 

Internaţionalul de tineret s-a accidentat în partida cu Sepsi OSK, iar lipsa sa a de la mijlocul terenului a început să să vadă puternic şi a fost remarcatî inclusiv de Gigi Becali, care a transmis că echipa sa va deveni mult mai puternică odată cu revenirea mijlocaşului adus de la Gaz Metan Mediaş. Totul bine şi frumos, pentru că Olaru e gata de acţiune! 

Conform Fanatik, Darius s-a întors încă de luni la antrenamentele conduse de Toni Petrea şi, în funcţie de modul în care el va răspunde testelor fizice la care va fi supus de Neubert, staff-ul tehnic va decide dacă va intra din primul minut în derby-ul cu CFR Cluj, dacă va fi introdus în repriza a doua sau, în cel mai rău scenariu, dacă va fi nevoit să rămână pe banca de rezerve şi să-şi amâne revenirea.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza