Adoptată oficial în 2006, prin hotărâre de Guvern, actuala stemă a Clujului stârnește periodic controverse datorită originii și simbolisticii ei. Stema a început să fie folosită în urma unui concurs organizat în 1995 de primarul de atunci al municipiului Cluj-Napcoa, Gheorghe Funar, desenul fiind realizat de o elevă de clasa a XII-a de la Liceul de Arte Plastice. Vechea stemă a Clujului, care datează, potrivit istoricilor, din 1377, este mult mai reprezentativă și respectă tradițiile heraldice, susțin contestatarii actualei steme, printre care se numără și vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Vakar Istvan. Acesta a declarat în cadrul emisiunii Servus, Cluj! că își dorește ca vechea stemă să fie pusă în valoare.
”Mi-ar plăcea să revăd ceea ce în copilărie am văzut și niciodată n-a deranjat pe nimeni. Aș vrea să revăd stema Clujului, să nu mai fie acoperită cu tot felul de povești, că se va renova cândva. E a noastră, trebuie să o vedem. Cred că e mai în spate pe lista de priorități, dar sper să nu fie de altceva. Dar să ai o valoare heraldică, unanim recunoscută, folostă sute de ani și să nu o pui în valoare, să foloseșeti un desen vectorial al unor tineri…nu zic că nu e ok, dar totuși nu reprezintă Clujul. Din câte știu eu, nici măcar nu e aprobată din punct de vedere heraldic”, a spus acesta.
Întreaga discuție despre patrimoniul istoric și cultural al județului Clujului o puteți urmări mai jos.