VIDEO: Accident în localitatea Mănășturel. Un șofer a intrat cu mașina într-un cap de pod

by admin

Un grav accident de circulație a avut loc luni dimineața în localitatea Mănășturel. Un șofer a pierdut controlul volanului și s-a izbit violent de un cap de pod de pe marginea drumului.

„Din primele informații, conducătorul unui autoturism, respectiv un bărbat în vârstă de 43 de ani, din județul Botoșani, care se deplasa pe direcția Dej spre Beclean, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă, ulterior intrând în coliziune cu un cap de pod, aflat pe partea dreaptă a sensului de mers. În urma impactului, 2 pasagere aflate în autoturism au necesitat îngrijiri medicale, respectiv o minoră în vârstă de 16 ani și o femeie de 37 de ani. De asemenea, o altă minoră aflată în autoturism a fost consultată de medici. Testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest a indicat rezultat negativ”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

O femeie a avut nevoie de intervenția echipajelor de descarcerare.

„La fața locului s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și unul SAJ. Salvatorii au găsit o femeie încarcerată și ceilalți ocupanți ieșiți din autoturism. S-a acționat cu echipamentele din dotare pentru asigurarea accesului către victimă și extragerea acesteia fără a-i agrava leziunile suferite. 

În cele din urmă femeia în vârstă de circa 30 de ani a fost preluată de către echipajele medicale în stare de conștiență și cooperantă. Au mai fost consultați doi minori la locul accidentului, care au fost transportați la spital pentru investigații de specialitate, alături de tatăl acestora în calitate de însoțitor. La prima evaluare aceștia prezentau afecțiuni ușoare”, au transmis și pompierii clujeni.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza