Un accident mortal de circulație a avut loc vineri seara, în zona localității Tureni. Șoferul unui autoturism nu a fost atent la efectuarea unui viraj și a lovit o altă mașină.
„Din primele date, conducătorul unui autoturism, în vârstă de 36 de ani, din Tureni, care se deplasa din direcția Turda spre Cluj-Napoca, la intrarea în localitatea Tureni ar fi efectuat un viraj la stânga pentru a pătrunde pe un drum local, intrând în coliziune cu un autoturism, condus din direcția Cluj-Napoca spre Turda, de un bărbat de 36 de ani, din Apahida.
Conducătorul auto de 36 de ani, din Apahida, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a transmis IPJ Cluj.
Pompierii au intervenit cu mai multe echipaje.
„Două autospeciale, două echipaje SMURD și un echipaj SAJ au intervenit în această seară pentru a gestiona o situație de urgență generată în urma unui accident rutier, produs pe raza localității Tureni, în jurul orei 19.50.
Pompierii au găsit la locul accidentului două autoturisme avariate, dintre care unul ieșit în afara părții carosabile, iar un bărbat se afla întins pe carosabil în stop cardio-respirator.
Au fost începute imediat manevrele de resuscitare, de către salvatorii sosiți la fața locului, acțiuni care sunt încă în desfășurare. Un al doilea bărbat a fost consultat la fața locului, care prezenta afecțiuni ușoare la prima evaluare.
Pompierii au asigurat măsuri de siguranță la locul evenimentului și au sprijinit acordarea primului ajutor calificat, precum și aplicarea manevrelor de resuscitare”, au transmis și cei de la ISU Cluj.
Din nefericire, bărbatul care a provocat accidentul de circulație a decedat.