VIDEO: Acțiune a polițiștilor în mijloacele de transport în comun, împotriva hoților de buzunare

by admin

Polițiștii și jandarmii clujeni au efectuat săptămâna trecută mai multe acțiuni în stațiile și în mijloacele de transport în comun, în încercarea de a combate furturile din buzunare.

„În perioada 7 – 10 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, Secțiile 1-7, Biroul Rutier au pus în aplicare un plan de acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale comise în mijloacele de transport în comun.

S-a acționat împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Cluj, Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca, lucrători din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală Cluj-Napoca, dar și ai Companiei de Transport Public Cluj-Napoca.

S-a acționat în zona stațiilor destinate mijloacelor de transport în comun, dar și în interiorul acestora, pe rute din municipiul Cluj-Napoca, precum și în comunele Florești și Apahida. În cadrul activităților au fost legitimate 140 de persoane”, a transmis IPJ Cluj.

Polițiștii vin și cu câteva sfaturi utile călătorilor:

  • când aşteptaţi autobuzul sau alt mijloc de transport în comun în staţii aglomerate, daţi dovadă de vigilenţă şi atenţie faţă de conduita persoanelor de lângă dumneavoastră;
  • evitaţi să citiţi în mijloacele de transport în comun deoarece atenţia vă este diminuată şi puteţi deveni cu uşurinţă victimele hoţilor de buzunare;
  • dacă în aglomeraţie vă simţiţi înconjuraţi de persoane dubioase căutaţi să vă schimbaţi locul;
  • poziţionaţi poşeta/geanta în faţa dumneavoastră, iar dacă e posibil, între corp şi un element fix în autovehicul;
  • dacă vă aşezaţi pe scaun, ţineţi bagajele în braţe, în nici un caz spre exterior ori spre vecinul de scaun;
  • nu purtaţi portofelul, banii ori telefonul mobil în buzunarul de la spatele pantalonilor; acesta este vulnerabil la urcarea şi coborârea din mijloacele da transport în comun.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Comenteaza