Asociaţia Pro Infrastructură critică decizia DRDP Cluj de a trasa patru benzi de circulație la ieșirea din Cluj-Napoca spre Jucu, în condițiile în care, spun reprezentanții asociației, nu este fizic loc pentru aceasta. Astfel că linia continuă este frecvent încălcată și în zonă se produc numeroase accidente rutiere.
„Analfabetismul siguranței rutiere și servilismul politic fac victime pe DN1C la Cluj! DRDP i-a răspuns “să trăiți dom’ șef” primarului de 5 stele de la Cluj care a cerut 4 benzi de circulație pe DN1C la ieșirea din Cluj-Napoca spre Jucu. Programul politic transpartinic “să dăm electoratului cât mai multe benzi” a făcut multe victime în rândul pietonilor mai ales (vezi Brașov), dar pe DN1C face zilnic victime în rândul șoferilor și pasagerilor.
De ce? Pentru că niciunui potentat din DRDP Cluj nu i-a trecut prin cap că, odată crescut numărul de benzi, crește și viteza până la valori la care curba la stânga pentru intrare sau ieșire pe drumurile laterale devine practic imposibilă. Ageamiii de la DRDP Cluj au avut un singur scop: benzile și valoarea lor electorală.
Pentru asta, au găsit “soluții” de implementare pe șest: chipurile ei doar au făcut o întreținere a drumului și au acoperit un șanț. Așa au ocolit și auditul de siguranță rutieră și autorizația de construire și o groază de alte hârțoage care le stăteau în cale. Sunt momentan anchetați de DNA iar șeful este, coincidență, în concediu medical”, scriu cei de la API.
Reprezentanții asociației au postat și un clip în care se vede cum șoferii încalcă frecvent linia continuă, deoarece DRDP Cluj nu a prevăzut separarea fizică a sensurilor de circulație.
„O soluție era 2+1 alternativ cu folosirea benzii centrale pentru refugii necesare virajului la stânga, protejate tot de parapete, nu doar o linie pe asfalt încălcată cu dezinvoltură de șoferi. Sau sensuri giratorii sau alte soluții care să mențină o capacitate de transport ridicată dar să calmeze traficul și să nu facă din curba la stânga o mare aventură a vieții, poate ultima.
Analfabetismul siguranței rutiere demonstrat de DRDP Cluj nu este întâmplător. Deciziile de dezvoltare a drumurilor sunt luate de politicieni, manageri și ingineri, iar specialiștii în factorul uman apar în peisaj, dacă apar, doar când e prea târziu: la accidente cu morți.
Proiectarea este văzută ca o activitate inginerească, bazată pe un normativ rutier, iar experții care chiar înțeleg cum gândesc și acționează utilizatorii drumurilor, adică oamenii, care chiar văd posibilele erori umane în configurația proiectată, sunt absenți din România.
Rezultatul? Țara noastră este pe ultimul loc la siguranță rutieră în Uniunea Europeană. Această problemă nu se va rezolva peste noapte, dar trebuie început de undeva!”, au mai spus cei de la API.