VIDEO: Doi bărbați din Gherla, acuzați că au furat un tezaur din casa unor rude

by admin

Două persoane din Gherla sunt cercetate pentru furtul a peste 115 de monede de aur, pe care le-ar fi sustras de la niște rude. Polițiștii  au efectuat joi două percheziții domiciliare în Gherla, la locuințele suspecților.

„Din probatoriul administrat au rezultat indicii că, la data de 28 iunie, persoanele în cauză ar fi sustras 115 monede din aur, dintr-o încăpere ce aparținea locuinței familiei. Prejudiciul estimat este de peste 400.000 de lei.

În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat 82 de monede din metal, galbene, cu inscripție specifică, precum și mai multe înscrisuri care atestă efectuarea de plăți, în numerar, în valoare de 20.000 de lei”, se arată într-un comunicat al Poliției Române.

Polițiștii continuă în acest caz cercetările într-un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat săvârșit între membrii de familie.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza