Un bărbat bănuit că a înșelat mai multe persoane prin metoda „Accidentul” este căutat de polițiștii clujeni. Aceștia au deschis o anchetă, după ce în ultima săptămână au fost depuse mai multe sesizări despre comiterea unor infracțiuni de înșelăciune și tentativă la înșelăciune.
„În fapt, persoane din municipiul Cluj-Napoca au fost contactate prin intermediul unor apeluri telefonice, de către bărbați care s-au prezentat ca fiind medici, informând că rudele sau prietenii apropiați acestora ar fi fost victimele unor accidente rutiere, context în care le solicitau bani, necesari acordării de îngrijiri medicale, operații chirurgicale urgente sau tranferuri în alte spitale.
În trei astfel de situații, ulterior convorbirilor telefonice, la domiciliul persoanelor s-au deplasat bărbați, care, sub pretextul că sunt trimiși de falșii medici, au preluat 11.000 de euro, 10.000 euro și 5.200 lire sterline, respectiv 3.000 de euro. La nivelul Serviciului de Investigații au fost demarate cercetări în vederea identificării autorilor infracțiunilor de înșelăciune și tentativă la înșelăciune și recuperarea prejudiciilor cauzate.
În cadrul activităților investigative a fost suprins unul dintre cei bănuiți de comiterea faptelor, fiind efectuate cercetări pentru identificarea și depistarea acestuia. Persoanele care pot oferi informatii cu privire la identitatea acestuia, sunt rugate să apeleze numărul unic de urgenţă 112!”, au transmis polițiștii clujeni.
Polițiștii vin și cu câteva recomandări pentru a evita să cădeți victimă escrocilor:
- În cazul în care sunteţi contactaţi de persoane care pretind a fi o rudă apropiată sau susţin că sună din partea acesteia şi că au urgent nevoie de bani pentru a rezolva problemele create de un accident rutier, în care ar fi fost implicată, nu daţi curs solicitării, în ciuda impulsului imediat cauzat de reacţia emoţională;
- Verificaţi dacă ruda în cauză a fost implicată într-un eveniment rutier, cereţi date despre unitatea medicală, de poliţie sau parchet unde s-ar afla aceasta şi sunaţi pentru confirmare sau luaţi legătura chiar cu persoana în cauză, pentru a vă asigura că nu este vorba despre o înşelăciune;
- Dacă sunteţi contactat de către cineva care vă apelează în numele unei rude apropiate, solicitaţi-i acestuia o întâlnire directă şi anunţaţi poliţia la numărul de urgenţă 112, pentru a va acorda sprijin, şi nu mergeţi la aceste întâlniri decât însoţiţi de reprezentanţii poliţiei!
„În niciun caz nu daţi crezare imediat unor „poveşti” anunţate telefonic de persoane care pretind că au calitate oficială, ci verificaţi informaţia printr-un apel la 112 sau sesizaţi cea mai apropiată unitate de poliţie.Într-adevăr unele servicii medicale sunt furnizate contra cost, dar nu şi în cazul serviciilor medicale de urgenţă. De aceea, în niciun caz nu trimiteţi bani prin persoane necunoscute, în speranţa că îi veţi ajuta pe cei dragi – nu faceţi decât să cădeţi în plasa întinsă de cei care doresc să profite de lipsa dumneavoastră de informare”, a mai transmis IPJ Cluj.