1 Decembrie a fost o zi plină de evenimente la Cluj-Napoca, unde peste 75.000 de oameni au participat la spectacolul de drone și artificii, concertele INNA și Cargo, regalul folcloric și ceremoniile oficiale dedicate Zilei Naționale a României. Totodată, iluminatul festiv a fost pornit în întregul oraș.
În secolul care a trecut de la Marea Unire, Clujul a cunoscut o perioadă de integrare, dezvoltare și asumare a valorilor europene, iar multiplele dimensiuni pe care se construiește în prezent comunitatea clujeană păstrează esența principiilor care ne-au adus împreună acum 104 ani. Spectacolul de drone care a luminat cerul Clujului a spus povestea românilor de pretutindeni, într-un mod inovativ dar totodată strâns legat de valorile noastre.