VIDEO: Incendiul de la Băișoara nu a fost stins nici după 3 zile. Localnicii au sărit în ajutorul pompierilor

by admin

Pădurea din zona Băișoara arde de aproape trei zile. Sunt afectate mai bine de 150 de hectare de vegetație uscată, iar pompierii nu au reușit încă să stingă flăcările, chiar dacă în ajutorul lor au sărit și localnicii din zonă.

„Incendiul de vegetație uscată de la Băișoara a fost anunțat vineri la prânz, iar imediat au intervenit pompierii de la Garda Băișoara. Flăcările s-au extins sâmbătă și duminică, astfel că au fost solicitate în sprijin forțe și mijloace de la Turda și Florești. De asemenea, numeroși localnici au venit în ajutorul pompierilor. În total, peste 150 de hectare au fost afectate de către flăcări. 

Aici sunt incluse suprafețe de vegetație uscată, litieră, coronament de pini și lăstăriș. Încă se intervine cu o autospecială a Gărzii de la Băișoara. Pompierii lucrează la lichidarea unor focare pe un versant de lângă satul Muntele Băișorii. Situația este monitorizată în permanență, iar dacă incendiul va lua amploare, forțele vor fi suplimentate”, a transmis ISU Cluj.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza