Un incendiu de vegetație scăpat de sub control a fost la un pas să aprindă o întreagă pădure. Flăcările s-au extins la litiera și coronamentul pădurii, într-o zonă de doborâturi din apropierea localității Lunca Vișagului, la granița dintre Cluj și Bihor.
Pompierii au avut nevoie de peste 5 ore pentru a stinge toate focarele incendiului. Intervenția lor a fost cu atât mai dificilă, cu cât focul era situat într-o zonă greu accesibilă.
„După escaladarea unei pante extrem de abrupte și eforturi susținute, timp de cinci ore, pompierii din Huedin au reușit să lichideze toate focarele incendiului folosind lopețile, măturoaiele, drujbele și topoarele din dotare.
Din fericire nu au fost persoane rănite ca urmare a acestui eveniment, care prin condițiile de teren accidentat, pantă abruptă, curenți de aer puternici și doborâturi de material lemnos angrenate în arderi au solicitat la maxim aptitudinile salvatorilor implicați în operațiunile de stingere a incendiului”, au transmis reprezentanții ISU Cluj.