VIDEO: Tragedie în Tureni. Un bărbat a murit prins sub un val de pământ

by admin

O zi de muncă s-a terminat tragic pentru un bărbat din comuna Tureni. Un mal de pământ s-a surpat peste el, iar bărbatul a fost prins la peste 4 metri adâncime. Pompierii au intervenit cu o autospecială, un echipaj SAJ și două buldoexcavatoare din cadrul primăriei Tureni în încercarea de a-i salva viața.

Bărbatul era în stare de inconștiență, în momentul sosirii salvatorilor, și era acoperit de pământ până la nivelul gâtului. Pompierii s-au chinuit câteva ore pentru a-l scoate pe bărbat de sub pământ. „Buldoexcavatoarele au fost utilizate pentru a stabiliza malurile șanțului, iar pompierii au acționat cu lopeți, o mistrie și chiar cu mâinile goale pentru a putea extrage bărbatul de sub pământ”, a transmis ISU Cluj.

În cele din urmă, bărbatul a fost scos de sub malul de pământ. Din păcate acesta prezenta deja rigiditate cadaverică, astfel încât nu au putut fi aplicate manevre de resuscitare, a anunţat ISU Cluj

Te-ar putea interesa si

Comenteaza