Un adolescent în vârstă de 15 ani a dispărut marți seara în râul Someșul Mic, pe raza municipiului Gherla. Pompierii s-au mobilizat și l-au căutat până târziu în noapte, atât pe luciul apei, cât și pe malurile râului.
„Două autospeciale, o barcă de salvare și un echipaj SAJ au fost dislocate în această seară ca urmare a înregistrării dispariției unui adolescent pe râul Someșul Mic, în apropierea stației de epurare a apei din municipiul Gherla.
La fața locului s-au efectuat căutări atât pe luciul apei, cât și de pe malurile râului, cu mijloace specifice, în zonele indicate de aparținători”, a transmis ISU Cluj.
Pompierii au întrerupt căutările o dată cu lăsarea întunericului, dar le-au reluat în această dimineață. Ei au reușit să găsească trupul neînsuflețit al băiatului.
„Căutările au fost reluate de dimineață, iar echipajul de pompieri a găsit corpul adolescentului în urma căutărilor efectuate cu barca de salvare. A fost scos de către echipajul de pompieri și adus la mal. Având în vedere că prezenta rigiditate cadaverică nu s-au putut aplica manevrele de resuscitare”, a comunicat ISU Cluj.