Vineri se dă startul programului „Rabla pentru electrocasnice”. Vezi cum te poți înscrie

by admin

Administrația Fondului pentru Mediu va demara vineri dimineața, la ora 10:00, programul „Rabla pentru electrocasnice” 2021. În acest an, modalitatea de înscriere în program a fost modificată, astfel încât doritorii să poată obține mai multe vouchere.

Astfel, beneficiarii vor avea la dispoziţie şapte zile pentru a se înscrie în program prin crearea contului de utilizator în aplicaţia informatică dedicată, și care va funcționa începând de vineri dimineața, de la ora 10:00. Contul de utilizator este un element de noutate al acestei ediţii a programului şi permite atât selecţia voucherelor, cât şi urmărirea statusului acestora.

„Înscrierea solicitanţilor în program constă în crearea contului de utilizator, pentru care se introduc următoarele date: nume, prenume, localitate şi judeţ, cod numeric personal (CNP), adresa de e-mail şi numărul de telefon valid.

Beneficiarul are obligaţia de a încărca CI/BI şi declaraţia pe proprie răspundere pusă la dispoziţie de AFM până la momentul utilizării voucherului. Valabilitatea voucherelor este de 15 zile de la data validării acestora de către AFM, termen în care trebuie utilizate la un comerciant validat.

După înscrierea solicitanţilor prin crearea conturilor de utilizator, demarează etapele de selecţie, în aplicaţia informatică, a voucherelor aferente echipamentelor noi, prima categorie fiind cea a maşinilor de spălat rufe/vase şi a frigiderelor/congelatoarelor. Perioada de derulare a unei etape de selecţie a voucherelor dintr-o categorie este de 14 zile sau până la epuizarea bugetului alocat etapei respective”, se arată în comunicatul Administrației Fondului de Mediu.

În acest an, programul se va derula în mai multe etape:

  • înscrierea persoanelor fizice în aplicaţie, prin crearea conturilor de utilizator (14 mai-20 mai);
  • etapa I: selecţia voucherelor aferente categoriei din care fac parte maşinile de spălat rufe/vase şi frigiderele/congelatoarele (21 mai – 3 iunie);
  • etapa II: selecţia voucherelor aferente categoriei din care fac parte televizoarele, laptopurile şi tabletele (4 – 17 iunie);
  • etapa III: selecţia voucherelor aferente categoriei din care fac parte aparatele de aer condiţionat, uscătoarele de rufe şi aspiratoarele (18 iunie – 1 iulie).

De asemenea, concomitent cu înscrierea solicitanţilor în programul guvernamental, prin crearea conturilor de utilizator se va desfăşura şi sesiunea de înscriere în vederea validării comercianţilor, realizată tot prin intermediul aplicaţiei informatice.

Anul acesta, echipamentele incluse în program şi sumele aferente fiecărui echipament sunt:

  • 400 de lei pentru maşini de spălat rufe, inclusiv cu uscător având cel puţin noua clasa energetică C;
  • 400 de lei pentru maşini de spălat vase având cel puţin noua clasa energetică D;
  • 400 de lei pentru aparate de aer condiţionat, inclusiv aparate de aer condiţionat portabile, cu eficienţă energetică la răcire cel puţin A++;
  • 400 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare având cel puţin noua clasă energetică E;
  • 400 lei pentru televizoare având cel puţin noua clasă energetică E;
  • 400 lei pentru uscătoare de rufe cu eficienţă energetică cel puţin A++;
  • 200 de lei pentru aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an;
  • 500 de lei pentru laptopuri;
  • 300 de lei pentru tablete.

O altă noutate este faptul că pentru laptopuri şi tablete se poate preda la schimb fie un echipament de tip calculator personal, compus din unitate centrală şi monitor, fie un alt echipament inclus în program, cu excepţia laptopurilor şi tabletelor vechi. În plus, pentru maşinile de spălat vase, precum şi pentru uscătoarele de rufe se poate preda la schimb orice echipament vechi inclus în program.

Bugetul alocat ediţiei din acest an a programului „Rabla pentru electrocasnice” este de 75 milioane de lei, aproape dublu faţă de sesiunea din 2019, când a fost alocată suma de 40 de milioane de lei.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza