Meteorologii au emis o informare de vreme deosebit de rece valabilă pentru întreaga țară până mâine dimineață la ora 10:00.
Potrivit avertizării, în zona montană, în general la altitudini mai mari de 1.700 m, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare moderate cantitativ, în special pe crestele Carpaților Meridionali (10- 15 l/mp), unde pe arii restrânse se va depune strat de zăpadă.
Vremea se va menţine deosebit de rece în toată țara, iar în timpul nopții în depresiunile intramontane și în dealurile subcarpatice din sud vor fi temperaturi minime de 0-3 grade, favorizând izolat producerea brumei.
Temporar, vântul va avea intensificări în regiunile estice, sud-estice și în extremitatea de sud-vest, cu viteze de 40-50 km/h, iar în zona montană înaltă, de peste 60 km/h.
Joi și vineri (23 și 24 septembrie) vremea se va menține deosebit de rece în cea mai mare parte a țării. Vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor, iar la munte va sufla tare.