Doar câteva ore ne mai despart de premiera spectacolului Waste Side Story, un spectacol de operă contemporană care vorbește despre viața comunității din Pata Rât.
Libretul aduce în atenția publicului atât problemele, cât și visele celor peste 2000 de suflete izolate în cea mai mediatizată comunitate de romi din România, folosind ca surse documentare chiar mărturiile locuitorilor.
Ce mai înseamnă integrare pentru această comunitate marginalizată? Ce înseamnă responsabilitate socială pentru fiecare dintre noi? Care sunt consecințele unei deportări moderne? – acestea sunt doar o parte dintre întrebările deschise din Waste Side Story – spectacol de operă contemporană în cadrul Grand Opera Pata Rât.
„La Pata Rât, groapa de gunoi a Clujului, vorbim de o necropolă a istoriei înscrisă pe dealuri de deșeuri de peste 17 hectare. Vorbim de peste 2000 de cetățeni clujeni aruncați, la rândul lor, la gunoi. Vorbim de poveștile care se zbat să continue pe acest sit.
Una este ceea ce rămâne la finalul zilei dintr-unul din cele mai scumpe orașe din România, Clujul, alta este despre comunitatea de romi care trăiește acolo și care e, într-un fel, ceea ce rămâne după ce se îndepărtează machiajul social. Pentru această comunitate, societatea manifestă uneori puseuri reciclative, dar niciodată nu elaborează o strategie pe termen lung.
Waste Side Story e despre povești pe care le aruncăm la gunoi pentru că e mai comod așa. Iar în spatele fiecărei povești e, de fapt, o viață. Și fiecare viață contează”, a mărturisit regizorul spectacolului Dan Vasile.
Personajele sunt inspirate din viața reală a celor care trăiesc în Pata Rât, câțiva dintre ei fiind chiar actori în spectacolul creat.
Premiera are loc la ora 18:30 la Opera Națională Cluj-Napoca. Spectacolul va intra ulterior în repertoriul Operei.