WhatsApp a implementat funcțiile de apel audio și video în cadrul aplicației de desktop. Apelurile se vor putea realiza numai între două persoane momentan

by admin

Aplicația WhatsApp vine cu câteva noutăți pentru utilizatorii ei. De acum înainte apelurile audio şi video vor putea fi realizate și pe versiunea de desktop. Ele vor fi criptate, la fel ca cele iniţiate de pe dispozitivele mobile. Funcția de apel video/audio va rula pe Windows 10, versiunea 1903 sau mai nouă, și MacOS 10.13. Deocamdată, apelurile se pot face numai între două persoane, însă WhatsApp precizează că va oferi în viitor suport şi pentru grupuri, dar nu a precizat un termen exact.

“Pentru a face apelurile desktop mai utile, ne-am asigurat că funcționează perfect atât în modul de orientarea portret, cât și în peisaj (landscape), într-o fereastră independentă redimensionabilă de pe ecranul calculatorului”, se arată într-un comunicat al celor de la WhatsApp.

Prin această funcție, WhatsApp intră pe o piață pe care va concura cu Skype al lui Microsoft sau FaceTime al celor de la Apple, sau cu programele folosite pentru conferințe, cum sunt Google Meet sau Zoom, care s-au bucurat de creșteri imense în timpul pandemiei. Totodată, compania deținută de Facebook urmărește să diminueze diferenţele majore existente între aplicaţia de mobil şi cea pentru desktop.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza