În tradiția românească, „Ziua Crucii”, marcată pe 14 septembrie în calendar, este cea mai mare sărbătoare a toamnei. În această zi, bătrânii prevesteau „vremările”. Astfel, „dacă ciripesc păsările la grămadă, sau dacă pleacă până la această dată, vine iarnă grea, iar dacă mai zăbovesc, toamna va fi lungă.”
Tot de „Ziua Crucii” se culegeau ultimele plante de leac și măcieșele. Acum se tăiau și nuielele de alun pentru „pițărăii colindători” și pentru bețele călușarilor, potrivit etnologului Maria Bocșe, în volumul „Obiceiuri tradiționale românești din Transilvania – Sărbători, credințe, rituri, mituri” (apărut în anul 2007 cu sprijinul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj).
„Nimeni nu trebuie să uite vreodată a pune orice moment al vieții sub semnul crucii”, spun oamenii satului, ca unic sprijin la bine și la rău, aducător de liniște și de pace.
Toată viața sa, țăranul român o raporta prezenței lui Dumnezeu. Când se trezea, se însemna cu semnul crucii, când mânca, înainte de a tăia pâinea, făcea peste ea o cruce. De asemenea, când începea lucrul, întotdeauna se ruga, se închina, și apoi muncea. La fel, și la culcare, mulțumea lui Dumnezeu pentru toate și apoi se închina.
sursa: Tradiții Clujene
este parte a
