Azi, 27 martie, la nivel mondial, se sărbătorește Ziua Mondială a Teatrului. Aniversată în fiecare an , a fost instituită în 1961, de Institutul Internaţional de Teatru (ITI), iar din 1962, a devenit un eveniment anual, organizat de centrele ITI şi comunitatea internaţională de teatru.
În orașul nostru avem instituții teatrale de stat dar și independente: Teatrul Național Cluj-Napoca, Teatrul Maghiar de Stat Cluj, Reactor de Creație și Experiment, Teatrul de păpuși Puck, Maidan, Magic Puppet, sunt doar câteva dintre ele, care aduc arta în inimile spectatorilor, fie ei mici sau mari.
Astăzi vă prezentăm câțiva actori, dincolo de personaj, actori tineri care au intrat în această lume fantastică de câțiva ani.
Diana Ioana – Licu, este o tânără actriță, din Ploiești, care a studiat la Cluj, și care a rămas aici într-un final, pe scena Teatrului Național din Cluj, unde ne încântă cu cele mai savuroase roluri.
Repoerter: Câteva cuvinte despre tine, cine esti, cum te-ai descrie ?
Diana Ioana-Licu: “Recitim din poezia anilor / Şi ne mângâiem cu versul cel mai aproape de azi.
Metafora existenţei / este sau nu aşa cum ai citit-o din poezia altuia?
Fă loc în lumea ta / Pentru tine.
Ia-ţi versul la plimbare. /Ia cu tine uneltele preţioase
Cum ar fi respectul, încrederea / Să primeze iubirea,
O lupă şi o trambulină / Să te svânte-n lumină.
Fie loc pentru de toate / Cu versul potrivit
La momentul cuvenit.”
Atât am de zis aici.
R: Când a apărut pasiunea pentru teatru?
D.I.L: A apărut la Teatrul Toma Caragiu din Ploiești. Eram în liceu. Am simțit acolo niște impulsuri care m-au fermecat și m-am gândit că e posibil să fie cel mai bun mijloc prin care pot explora lumile interioare ale omului. Plus niște oameni pe care i-am apreciat mult și i-am luat ca exemplu. Cam așa s-a deschis Cutia Pandorei.
R: Cum a fost în facultate, era așa cum te așteptai?
D.I.L: Nu mă așteptam la nimic, nu știam la ce să mă aștept. Facultatea a fost o experiență frumoasă pentru mine. Greu, având în vedere faptul că a trebuit să deschid o filă total nouă din viața mea. Chiar am avut parte de mentori potriviți pentru ce am avut nevoie în procesul meu de creștere. Și uman, nu doar profesional.
R: Ce ai făcut după facultate?
D.I.L: Am dat la master, am vrut să-mi continui studiile, apoi am reușit să mă angajez la Teatrul Clasic Ioan Slavici din Arad timp de 2 ani.
R: Cum ai ajuns la Teatrul Național Cluj? Ai jucat și în zona independentă?
D.I.L: Am ajuns printr-o înlocuire, inițial era vorba de câteva luni – 1 an, în care am mers pe muchie de cuțit, pentru că am avut multe drumuri Arad-Cluj cu șederi scurte. În final așa le-a aranjat universul ca “acasă” să rămână tot Clujul.
Am avut câteva proiecte independente. Pe teatru primul fiind o producție a Teatrului Nomad, în regia lui Cristi Nedea “Curajul mamei mele” de Georg Tabori prin 2019, la Centrul de Creație Maidan în “Fragil”, regia Dianei Aldea și la Ionuț Caras în Texte Bune în Locuri nebune, proiectul ”Gewal La Darabani” cu care ne-am plimbat destul de mult. Asta până acum, probabil vor mai urma.
R: Zi-ne mai multe despre teatrul din zona de stat. Cât e de greu acolo, ce dificultăți ai întâmpinat de-a lungul anilor?
D.I.L: Ușor nu e nicăieri pentru că e de lucru, pentru că sunt responsabilități, pentru că sunt om și “deal-uiesc” cu tot felul de emoții. Dar din experiența mea de până acum, sincer nu am avut timp să mă gândesc la dificultăți. Nu mă ajută, încerc să-mi fac treaba cât de bine pot și să-mi văd de scopul meu în locul în care sunt pentru că asta mă hrănește și mă împlinește.
R: Cum a fost în pandemie pentru voi?
D.I.L: Dubios. Eu nu am luat pauză decât foarte puțin, în lock down, în rest m-am tot plimbat pe afară cu one woman show ul meu, “Searching for signs of intelligent life in the universe” scris de Jane Fonda cu care, în perioada pandemiei am supraviețuit jucând prin parcările cartierelor din Arad. Bine că l-am avut. Revenirea în instituție a fost mai dificilă. Mai puțin public, pentru că plutea încă frica bine sudată în mințile oamenilor, genul de spectacole la care se adunau mai mulți oameni erau comediile, probabil toată lumea simțea nevoie să râdă mai mult și să iasă unpic din capul și problemele personale și ale vremii.
R: Și-a mai revenit acum treaba ?
D.I.L: Da. Chiar am observant o sete mai mare de teatru din partea publicului.
R: Cum e cu partea financiară? Mai faci ceva pe lângă sau e suficient de la teatru?
D.I.L: Din fericire trăiesc din meseria pe care mi-am ales-o.
R: Am uitat, cum e cu spectacolele de copii? Ai jucat ? Sunt ele o provocare mai mare?
D.I.L: Nu am jucat pentru copii, dar am avut experianța de a petrece un timp cu un grup mai mare și pot spune că da, sunt o provocare. Dar mai degrabă aș face lecturi sau storry telling pentru copii.
R: Cum te menții în formă?
D.I.L: Depinde de ce am de făcut, pentru fiecare proiect îmi dezvolt o altfel de rutină care să mă mențină în “zeamă” să zic așa. Încerc să fiu cât mai activă fizic, fac plimbări lungi care sunt hrană pentru suflet, admir oameni, citesc, meditez, desenez, dansez, observ, toate cu un playlist potrivit.
R: Ce îți aduce satisfacții în meseria ta?
D.I.L: Întâlnirile. Cele cu publicul, recunoștința reciprocă pe care o simt, iar întâlnirile cu oamenii din fiecare proiect sunt foarte speciale. Aduc tot timpul ceva nou, altă simbioză, alte dinamici, îmi tot descopăr și redescopăr colegii care mă ajută să cresc și pe care îi prețuiesc nespus.
Faptul că oamenii, chiar dacă sunt diferiți, pot ajunge la crearea unei lumi împreună și numai împreună. Asta chiar poate trece dincolo de meserie pentru mine.
R: Ai un personaj favorit care ti-a rămas la suflet, mai mult decat altele?
D.I.L: Toate au un loc acolo pentru mine, nu fac altfel. Mai mult sau mai puțin nu contează, e ca o broderie fină pe o bucată din pânza vieții mele.
R: Ai un actor/actriță favorit/ă, un mentor să zic așa, cineva pe care îl apreciezi și pe care îl urmezi poate?
D.I.L: Cate Blachett divine woman, Kusturica, Lynch și Gaspar Noe pentru poezia existențială și Anca Hanu pe care o iubesc pentru tot ce e. Și mai sunt.
R: Cum s-ar defini stilul tău de joc? Ești un actor care trăiește cu personajul, te identifici cu el?
D.I.L: Aș zice că stau pe o muchie sănătoasă de identificare/non identificare cu personajele. Îmi place să mă oglindesc în ele intr-o mică sau mai mare măsură. O iau ca pe o expansiune a ființei, teren de explorare într-un spațiu safe. În momentul în care prind siguranță pe ce am de făcut și am ocazia să trăiesc fărâme și dintr-o altfel de existență și convenția permite, pentru mine e păcat să nu.
R: Care sunt cele mai frumoase momente în meseria ta?
D.I.L: Momentele în care simt magia întâlnirilor. Și ceea ce scena transcede și amplifică.
R: Povestește-ne un pic si despre zona cinematografică. Ai jucat în filme de scurt sau lung metraj?
D.I.L: Am explorat zona, am lucrat cu Adrian Sitaru, Diana Aldea, Radu Jude și colegii în cadrul facultății. Am avut și o bucată în ”Nuntă pe bani” făcut de Cristian Ilisuan. Atât am avut ocazia momentan.
A fost fain. Îmi place mult și filmul. Dacă o să mai am ocazia aș face-o cu plăcere și curiozitate. Mă intrigă profesional. E o diferență destul de mare, sunt o fire expresivă și implic destul de mult și corpul când mă exprim, ceea ce la film sunt mișcări care trebuie reduse. Îmi plac amândouă zonele. Dar plăcerea efemerului din teatru recunosc că e de neînlocuit.
R: Ce planuri de viitor ai?
“The heart / is giving you the beat
to create the music / of your life / on it.” Atât am de zis și aici.
sursa foto: Facebook Diana Ioana – Licu, Teatrul Național Cluj-Napoca
este parte a
