Azi, 27 martie, la nivel mondial, se sărbătorește Ziua Mondială a Teatrului. Aniversată în fiecare an , a fost instituită în 1961, de Institutul Internaţional de Teatru (ITI), iar din 1962, a devenit un eveniment anual, organizat de centrele ITI şi comunitatea internaţională de teatru.
În orașul nostru avem instituții teatrale de stat dar și independente: Teatrul Național Cluj-Napoca, Teatrul Maghiar de Stat Cluj, Reactor de Creație și Experiment, Teatrul de păpuși Puck, Maidan, Magic Puppet, sunt doar câteva dintre ele, care aduc arta în inimile spectatorilor, fie ei mici sau mari.
Astăzi vă prezentăm câțiva actori, dincolo de personaj, actori tineri care au intrat în această lume fantastică de câțiva ani.
Paul Sebastian Popa este din Mediaș, a terminat Facultatea de Teatru la Cluj în 2016 și toate drumurile lui au făcut să se întoarcă tot la Cluj. Îl putem vedea la Reactor, Magic Puppet, AnimaArt și Teatrul Național Aureliu Manea Turda.
Reporter: Câteva cuvinte despre tine, cine ești, cum te-ai descrie ?
Paul Popa: Sunt Paul Sebastian Popa, sunt actor și trainer de ateliere de teatru și improvizație pentru copii și adulți la DuAct.
R: Când a apărut pasiunea pentru teatru?
P.P: Pasiunea mea pentru teatru a apărut în liceu, când îmi așteptam o prietenă să iasă de la un curs de teatru și pentru că ploua, am fost chemat în sala de repetiții, iar profesoara de teatru a zis că are nevoie de un băiat, iar eu aș fi potrivit pentru rolul pe care îl are disponibil. Totul a început ca o joacă, apoi a devenit pasiune și într-un final am ajuns să-mi transform pasiunea în meserie.
R: Cum a fost în facultate, era așa cum te așteptai?
P.P: Eu nu am avut nici un fel de așteptare, pentru că nu îmi puteam imagina ce înseamă o facultate de teatru. Nu aveam noțiuni elementare despre teatru, față de alți colegi de-ai mei care știau cine e Cehov sau Stanislavski. Nici pentru admitere nu mă pregătisem cu nimeni. Am făcut totul după instinct și intuiție. Pot spune că m-am aruncat în gol, fără să știu unde voi cădea și tot ce știam era să absorb informația. Abia prin anul 3 m-am dezmeticit și am realizat unde duce această cădere în gol.
R: Ce ai făcut după facultate?
P.P: Imediat după absolvire, am intrat în două productii independente, dedicate tinerilor absolvenți, la Reactor de Creație și Experiment și la Create.Act.Enjoy. Lucru care mi-a dat încredere și curaj. Apoi am colaborat cu Teatrul de Artă Deva pentru câteva luni, dar m-am întors la Cluj, unde am început colaborarea și cu teatrul AnimaArt, o companie independentă de teatru de păpuși, echipă din care fac parte și în prezent, iar mai târziu cu Teatrul Național Aureliu Manea Turda.
R: Tu ai fost și în sectorul de stat dar și în independent, așa cum spuneai. Care sunt diferențele?
P.P: Încă fac parte din ambele sectoare, lucru pentru care mă simt privilegiat. Întotdeauna în sectorul independent e mai dificil, pentru că noi încărcăm decorul, îl montăm, montăm luminile, sunetul, jucăm, iar la final strângem totul și ne pregătim pentru următoarea reprezentanție. Când am colaborat prima oară cu un teatru de stat, mi s-a părut ciudat să îmi las costumul la teatru, să îl găsesc curat, să fie decorul montat, iar singura mea responsabilitate să fie cea a meseriei. Îmi place în ambele sectoare, pentru că din fiecare am câte ceva de învățat, atât profesional, cât și uman.
R: Zi-ne mai multe despre teatrul din zona independentă. Cât e de greu acolo, ce dificultăți ai întâmpinat de-a lungul anilor?
P.P: Zona independenta mă provoacă în fiecare zi. De exemplu sunt perioade când jucăm zilnic spectacole de copii, în spatii la care trebuie să ne adaptăm, ne trezim la 4-5 dimineața, dar la finalul celor 2 sau 3 reprezentanții suntem bucuroși că am făcut fericiți câteva zeci sau sute de copii, și că suntem norocoși să avem o meserie atât de frumoasă.
R: Cum a fost în pandemie pentru voi?
P.P: În pandemie a fost dificil pentru toată lumea, dar mai ales pentru sectorul independent. Eu am fost nevoit să îmi găsesc alte joburi, pentru că teatrele erau închise. Am livrat mâncare, am testat jocuri, am fost agent imobiliar, agent de vânzări, toate astea făcându-mă să îmi iubesc meseria de actor și să o respect mai mult ca oricând, iar în momentul în care m-am întors la ea să o fac în fiecare zi, ca și cum ar fi ultima zi în care o fac.
R: Și-a mai revenit acum treaba ?
P.P: Da, acum e totul la fel ca înainte de pandemie, poate chiar mai bine, pentru că nouă ne-a fost dor de public, iar publicului de noi, lucru care face să jucăm mai mereu cu sălile pline.
R: Cum e cu partea financiară? Mai faci ceva pe lângă? Știu că predai si cursuri, nu?
P.P: Predau și cursuri de teatru și improvizație, alături de colegele mele Alexandra Dușa și Theodora Pintilie, la DuAct. Eu mereu mi-am dorit să predau din cunoștințele mele și când am primit aceasta șansă am decis să profit de ea din plin. În momentul de față avem 7 grupe, 2 de adulți și 5 de copii și pot spune că e o enormă satisfacție să văd evoluția cursanților și mai ales rezultatele celor cu care lucrez 1 la 1.
R: Ziceai de spectacolele de copii. Sunt ele o provocare mai mare?
P.P: O, da. Mereu sunt o provocare. Copiii sunt cei mai sinceri spectatori și dacă nu exista implicare de 100% din partea noastră, îi pierdem și pe lângă asta, cum spuneam mai sus, joc în fiecare zi câte 2-3 reprezentații una după cealaltă, lucru care mă obligă să fiu cu energia la 100%, să fiu viu și să joc a treia reprezentație ca și cum ar fi prima în acea zi.
R: Cum te menții în formă?
P.P: Fac sport, fac exerciții de Vorbire, combin sportul cu exercițiile de Vorbire și respirație, uneori simt priviri ațintite asupra mea la sala, când alerg pe banda sau sar coarda în timp ce zic un monolog. A, și ar trebui să zic că dorm mult, dar din păcate nu o fac.
R: Ce îți aduce satisfacții în meseria ta?
P.P: În meseria de actor, îmi aduc satisfacție momentele în care copiii vin la finalul spectacolelor și îmi mulțumesc pentru ce le-am oferit. Totodată și faptul că după puținele ore de somn, mă încarc cu energie din partea spectatorilor și pot să o dau mai departe la cursuri. Iar apropos de asta, în meseria de trainer, îmi aduc satisfacție momentele în care copiii sau adulții cu care lucrez îmi spun că le-a fost de folos ce au învățat de la mine.
Dar cea mai mare satisfacție o am după întâlnirile 1 la 1, acestea constând în general în pregătiri pentru concursuri sau admiteri, când cursanții obțin premii sau sunt admiși, în urma muncii cu mine.
R: Ai un personaj favorit care ți-a rămas la suflet, mai mult decât altele?
P.P: Nu pot să spun că am unul favorit, pentru că toate îmi sunt dragi și fiecare în parte m-a ajutat să îmi descopăr alte laturi și calități de care poate nici nu știam că le am.
R: Ai un actor favorit, un mentor să zic așa, cineva pe care îl apreciezi și pe care îl urmezi poate?
P.P: Am mai mulți mentori, colegi actori, mai în vârstă, mai tineri, de la care învăț faptul că mereu avem de învățat. Sunt curios din fire si mi-a zis cineva că atunci când nu mai suntem curioși, suntem morți (din punct de vedere artistic). Încerc să mă mențin curios și deschis.
R: Cum s-ar defini stilul tău de joc? Ești un actor care trăiește cu personajul, te identifici cu el?
P.P: Sunt un actor căruia îi place să se joace și să se arunce în personaj. Îmi plac personajele de compoziție, poate și de acolo dragul față de teatrul de păpuși.
Sunt un actor care se bazează pe instinct dar sunt și riguros. Pornesc destul de didactic în construcția unui personaj, cu research, cu text subliniat, indicații scrise pe text, dar vine momentul în care aceste informații se sedimentează și în toată această rigoare încep să câștig libertatea.
R: Care sunt cele mai frumoase momente în meseria ta?
P.P: Momentele în care am acea jumătate de secundă, pe scena fiind, în care realizez ce meserie frumoasă am.
R: Ce planuri de viitor ai?
P.P: Plănuiesc să mă țin de meserie, să joc, să predau și să mă întrec pe mine însumi în fiecare zi.
sursa foto: Facebook Paul Sebastian Popa
este parte a
